Skip to content

Ce citesc în Martie

Luna aceasta continui să citesc din seria de cărți despre leadership și coaching cu Mindful Leadership Coaching – Călătorii către sine (de Manfred Kets de Vries). Luna trecută am citit You will Meet a Tall Dark Stranger și mi-a plăcut mult abordarea psiho-clinică a leadershipului și coachingului executiv. Ar trebui traduse mai multe cărți ale lui De Vries în românește pentru că este un coach modern, cu un fundament educațional solid, care aduce un suflu nou.

În plus, tot din zona cărților despre schimbare, am să termin de citit o carte despre care autorul (un coach foarte popular cel puțin în SUA în ultimii ani) că este bazată pe studii statistice extinse. High Performance Habits este scrisă de Brandon Burchard și până acum mi-a produs o impresie amestecat. Dar este bine structurată, cu referințe științifice care par solide și destul de practică.

Pentru că dependințele sunt de multe feluri iar în coaching ai de-a face cu o largă varietate, m-am decis să citesc ceva foarte aplicat și în această zonă: Terapia Dependențelor de Michael Craig Clemmens. Autorul este un psihoterapeut practician cu câțiva zeci de ani de experiență în spate, mai ales în zona tratării dependențelor chimice.

Preocuparea pentru inovație (care nu a încetat după publicarea cărții mele The Leadership Spark) continuă cu Gândește ca un inovator a lui Paul Sloane (cu care mă corespondez din când în când pe Twitter) a apărut în 2017 la Editura Niculescu și este o carte care cuprinde 76 de lecții de business ale marilor creatori ai lumii.

De Ray Kurzweil am auzit prima dată, cred, de la profesorul Florin Munteanu iar  Cum se construiește o minte este una dintre cele două cărți traduse în românește ale acestui autor. Ray este unul dintre cei mai importanți cercetători ai fenomenului inteligenței artificiale iar pe blogul lui găsești articole despre cele mai noi cercetări științifice în domeniu.

Mai citesc și o carte scrisă acum foarte mulți ani (1964), Religii, valori și experiențe de vârf a lui Abraham Maslow, apărută la câțiva ani după Motivație și Personalitate. Cartea vorbește despre experiența iluminatorie din perspectiva religiei, științei și societății moderne.

Am completat lista pentru martie și cu ceva mai ușurel, Mentalitatea Ultra (Travis Macy), o carte autobiografică a unui mare sportiv profesionist care scoate la iveală opt principii de viață ale unui campion. Intenția cărții este să ofere aceste principii nu doar pentru sportivi ciși pentru oricine vrea să facă performanță.

***

Uitându-te pe această listă, ai vreo recomandare?

2 Comments

  1. Ema Ema

    The procractination equation… Foarte buna pt tot soliul de pb de dependente.

    • George George

      Merci mult, Ema.

Comentează:

%d blogeri au apreciat: